Atenție la...

Cicatricile: cum tratăm și ajutăm regenerarea pielii

Img_Cicatricile: cum tratăm și ajutăm regenerarea pielii

Cu toții avem cel puțin o cicatrice pe corp. Unele dintre acestea, cunoscute ca fiind semne „de bună purtare”, au apărut în perioada copilăriei. Altele, poate cele mai discrete dintre toate, sunt cicatrici și bubițe rămase în urma bolilor copilăriei, cum ar fi cazul vărsatului de vânt. Nu în ultimul rând, anumite cicatrici ajung să fie dobândite la vârsta maturității și pot reprezenta urme ale unor operații sau ale acneei cu care ne-am confruntat în adolescență și imediat după aceea. Oricare ar fi originea cicatricilor, trebuie să știi că există mai multe soluții prin care le pot trata sau diminua, iar despre toate aceste măsuri pe care le poți lua îți vom vorbi în acest material. Iată care sunt informațiile pe care le poți afla de aici.

Ce sunt cicatricile?

Procesul prin care pielea, cel mai mare organ de protecție al corpului, reușește să se repare în urma unei răni mai mult sau mai puțin superficiale poartă numele de cicatrizare.

Care sunt etapele cicatrizării?

Traumatismele care pot apărea în urma unei arsuri, a unei intervenții chirurgicale sau a evoluției unor afecțiuni ale piele, cum ar putea fi zona zoster, herpesul, varicela, furunculul sau acneea, pot antrena aparitia cicatricilor.

Practic, cicatricile sunt zone de țesut fibros prin care corpul nostru reușește să înlocuiască pielea accidentată. Motivul pentru care cicatricile au un alt aspect și o altă textură decât restul pielii din zona afectată anterior este acela că țesutul cicatricial are o compoziție a fibrelor proteice diferită de restul pielii noastre. În țesutul normal, adică pe pielea sănătoasă, fibrele de colagen au un amestec aleator, în rețea, pe când în zona pielii care ia forma unei cicatrici colagenul formează un aranjament unidirecțional. Mai mult decât atât, colagenul din zona afectată de o traumă fizică este e o calitate inferioară față de colagenul normal, care controlează restul pielii. Din această cauză, în părțile corpului în care am suferit arsuri, răni sau un alt tip de traumatism, foliculii piloși și glandele sudoripare nu se mai pot reface, motiv pentru care transpirația și pilozitatea sunt inexistente pe cicatrici.

Imediat după ce rana se vindecă, cicatricea are o culoare roșiatică, iar zona afectată este mai tare decât țesutul care o înconjoară. E foarte posibil ca cicatricea să determine instalare mâncărimilor, procesul fiind atribuit, popular vorbind, vindecării zonei. De asemenea, local, sensibilitatea pielii este una mai mare cât timp cicatricea se află în această fază. La câteva zile după aceea, simptomele descrise încep să se diminueze, rezultând o cicatrice mult mai mică decât cea inițială, cu o culoare mai palidă și mai puțin evidentă pe piele. Cel mai probabil, aceasta este forma pe care cicatricea o va păstra mult timp, până la luarea unor măsuri de tratare, despre care urmează să îți spunem în rândurile ce urmează.

Care sunt etapele cicatrizării?

Indiferent de intensitatea traumatismului asupra pielii, se pare că cel mai mare organ de protecție al nostru are nevoie de trei etape pentru a putea repara rana.

Iată care sunt acestea:

❏ Etapa 1 - Inflamarea

Imediat după o lovitură sau o tăietură, pielea va forma un cheag de sânge la suprafață tocmai pentru a opri o eventuală sângerare abundentă. Simultan, creierul va transmite semnale de mobilizare și luptă pentru a elimina orice particule străine care ar fi putut pătrunde în organism prin rana provocată. Vascularizarea puternică a zonei duce la înroșirea țesutului, cicatricea având o culoare foarte închisă. Tot acest proces poate dura de la două la patru zile.

❏ Etapa 2 - Repararea

După ce organismul a curățat perfect zona și a eliminat posibilii „intruși”, acesta începe să umple zona afectată cu țesut nou. Procesul este realizat prin sinteza fibrelor de colagen. Aceasta este modul în care apare epiteliul, adică stratul superficial al pielii și primul scut al organismului împotriva factorilor externi. Etapa reparatorie presupune contractarea rănii până la apropierea marginilor și închiderea totală a acesteia. Procesul se poate desfășura din ziua a zecea până în ziua 15 de la momentul traumatismului.

❏ Etapa 3 - Remodelarea

După ce a trecut peste cele mai dificile două etape, organismul va dicta fibrelor de colagen și elastinei din piele să se îndesească, pentru ca zona afectată să poată fi restructurată cât mai curând. În tot acest proces, rețeaua vasculară joacă un rol important, aceasta „organizându-se” ca lucrurile să revină la normal. La finalul maturării pielii, cicatricea va căpăta o formă plată, de o nuanță foarte asemănătoare sau chiar identică cu cea a pielii sănătoase. Totuși, zona cicatrizată va rămâne cu o sensibilitate aparte vreme de cel puțin doi ani, până când pielea își va recăpăta total echilibrul. De această perioadă de refacere depinde, însă, zona în care cicatricea s-a format. Dacă vorbim de piept, spate sau articulații, cicatricile din aceste părți ale corpului vor avea nevoie de mult mai mult timp pentru a se vindeca.

Tipuri de cicatrici

Pentru a înțelege mai bine ce tip de tratament ar trebui să aplici pentru a diminua sau a trata complet cicatricile, e bine să cunoști tipul acestora.

Cicatrici atrofice - apar sub forma unor găuri în piele

Iată de câte feluri pot fi acestea:

#1 Cicatrici cheloide

O cicatrice cheloidă va fi reprezentată de un țesut fibros excesiv, care continuă să crească indiferent de stadiul vindecării acesteia. Practic, fibrele de colagen unidirecționale vor fi eliminate într-un număr atât de mare, încât vindecarea va fi una agresivă. Vorbim de cicatricile care au un alt nivel față de restul pielii, adică fie sunt mai ridicate decât aceasta, fie formează un șanț în piele. Culoarea lor este, de cele mai multe ori, una roșiatică, din pricina vascularizației crescute, nuanță care poate ajunge chiar după marginile zonei afectate. Acest tip de cicatrici nu doar că pot deveni inestetice, dar pot provoca și dureri, ba chiar pot afecta în timp mobilitatea pacientului. Cele mai comune cauze ale apariției acestui tip de cicatrici sunt tăieturile, chiar și cele chirurgicale, arsurile, chiar și cele severe, provocate de soare, mușcăturile de insecte, varicela, acneea sau tatuajele și piercingurile. Și dacă tot a venit vorba despre arsuri solare, poate că e momentul potrivit să afli mai multe despre cicatrici și expunerea la soare.

#2 Cicatrici hipertrofice

Acest tip de cicatrici pot fi identificate prin prezența unui țesut fibros excesiv, care se va forma pe măsură ce rana se vindecă. Este, de exemplu, cazul rănilor care ajung să se infecteze și sunt lăsate să se vindece fără tratament. Deși cicatricile hipertrofice sunt mai puțin severe decât cele cicatricile cheloide, acestea pot limita mobilitatea pacientului, tocmai pentru că țesutul cicatricial nu este la fel de flexibil ca restul tegumentului. De exemplu, arsurile profunde pot fi încadrate la această categorie. Totuși, vestea bună despre aceste cicatrici este că nu cresc în afara zonei afectate.

#3 Cicatrici atrofice

Acest tip de cicatrici sunt cele care apar sub forma unor găuri în piele, având o margine netedă de cele mai multe ori. Depresiunile din piele pe care acestea le creează se formează sub stratul de piele și sunt cauzate de imposibilitatea țesutului de a se regenera. Cauza acestor cicatrici o reprezintă tocmai distrugerea locală a colagenului în timpul procesului inflamator. Urmele lăsate de varicelă sau acnee pot fi încadrate la această categorie de cicatrici.

Cum previi apariția cicatricilor?

Ar fi redundant să îți recomandăm mai multă atenție pentru a nu te accidenta, tăia sau lovi, dar acesta este cel mai bun sfat pentru a preveni apariția cicatricilor.

Dacă trauma fizică a fost inevitabilă și ai dobândit o rană, e important să o cureți imediat cu produse antiseptice și dezinfectante, precum alcool sanitar, iod, apă oxigenată sau alte soluții antiseptice pe care le ai la îndemână. Simpla spălare a zonei afectate cu apă și săpun neutru te va scuti mai târziu de urme adânci pe piele.
După curățarea imediată a rănii nu îți rămâne decât să urmezi sfatul unui medic cu privire la un posibil tratament cu antibiotice pe care acesta ți l-ar putea recomanda, suplimentat de folosirea unor creme emoliente specifice tratării rănilor.
Te încurajăm să adaugi, măcar temporar, în alimentația zilnică produse cunoscute pentru rolul lor coagulant, cum ar fi varza, sparanghelul, ouăle, soia sau ceaiul verde ori alte alimente bogate în vitamina K.
Leziunile ușoare trebuie protejate cu un plasture pe care să îl înlocuiești la câteva ore. Evită să rupi coaja formată deasupra rănilor, pentru ca cicatricea atrofică să nu își facă apariția. Încearcă să limitezi mișcările, dacă rana este localizată la nivelul încheieturilor, pe abdomen, gât sau în oricare alt loc flexibil al corpului tău. Nu este recomandat să te expui în razele directe ale soarelui cu zona afectată, pentru că altfel cicatricea s-ar putea pigmenta și ar putea refuza să dispară.
Nu în ultimul rând, e bine să știi că aspectul unei cicatrici depinde de factorul genetic, de culoarea naturală a pielii tale și de vârstă.

Cum se tratează cicatricile?

Dacă nu ai putut preveni trauma fizică a unei zone din corp, există o mulțime de metode prin care poți trata corect rana.

De exemplu, poți folosi Cicaplast balsam B5, o cremă din gama noastră de produse cu acțiune antibacteriană, care va calma zona afectată și va grăbi cicatrizarea, lăsând pielea curată și protejată. Prin combinația Madecassosidei și a Vitaminei B5, alături de Untul de Shea, glicerină și apa termală La Roche-Posay, balsamul oferă o textura bogată și hrănitoare ce creează o peliculă protectoare la suprafața pielii. Este perfect pentru toți membrii familiei, fiind creat atât pentru adulți, cât și pentru copii sau bebeluși. Află cum se îngrijește corect cicatricea copilului.

Sperăm că informațiile oferite îți vor fi de mare ajutor, iar pielea ta va rămâne mereu protejată și sănătoasă!

  • Facebook
  • Pin

S-ar putea să vă intereseze și

Descoperiți toate articolele